Se afișează postările cu eticheta illustrated jurnal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta illustrated jurnal. Afișați toate postările

duminică, 5 martie 2017

Marina Gabriela Soare: Work in progress

Album de familie - Lucrare de licență

Proiectul meu de licență Album de familie aduce laolaltă amintirile copilăriei și adolescenței mele, pe care le iau cu mine în orice alt loc în care aș locui.


Casa de la Zimnicea, care pentru mine va rămâne imaginea căminului, am tot folosit-o (cu dragoste, nostalgie și dor) în anii de când m-am mutat în București. La fel și potretele părinților, bunicilor și animalelor de la curte. Am adăugat și o parte din prezent, casa în care locuiesc acum, potretele prietenului mei și ale pisicii noaste, Cisica.

Pasiunea pentru cusut și lucrul cu ața am dobândit-o tot de acasă. Multe din amintirile mele din copilărie le includ pe mama sau pe bunica cosând sau tricotând botoșei de lână.


Deoarece nu am încă un atelier, lucrez în curte sau în locuri confortabile din casă, cu muzică liniștitoare pe fundal și ceașca de ceai pe aproape.
Uneori liniștea este perturbată de Cisica, care nu ratează niciun moment să se așeze peste hârtii sau în cutia cu ațe. 

Albumul de familie este o carte legată de mine, cu lucrările mari printate și cu pagini pe care am lucrat direct, cu fotografii de familie și obiecte îmbibate cu amintiri. Multă căldură, textură și feminitate.  Un fel de scrapbook în varianta personală.

joi, 12 martie 2015

Emi Balint: Work in progress

LEIPZIG



Acest caiet l-am început când am fost plecată în Germania cu bursă Erasmus. L-am început pentru că nu știam ce să fac pentru tema de semestru de acolo, pentru că mă simțeam pierdută, derutată. Voiam să lucrez afară, în fața căsuțelor, dar era prea frig așa că, desenam după fotografiile pe care le făceam.





Le-am lucrat în tempera, creion, tuș și cariocă. Mai întai puneam petele, formele în tempera, după care veneam cu mici detalii în creion sau în peniță.












Am lucrat cu mult drag la aceste căsuțe și m-am simțit comfortabil în acest caiet, care m-a ajutat să mă acomodez în Leipzig.


vineri, 27 februarie 2015

Mihaela Magopat: Work in progress

Mihaela Magopat: Jurnal ilustrat

Este vorba despre un caiet in care desenez mereu inainte de somn, nu pentru ceva anume sau pentru cineva anume. Caietul este lucrarea. El contine ilustratii incepute, unele pe terminate, altele pe jumatate, unele urate, altele frumoase.




 Acest caiet este ca un personaj care doreste sa fie integrat intr-o poveste, insa eu il ametesc cu desene  fragmentate.






 De multe ori, mai adaug cate ceva desenelor mai vechi, deoarece simt ca paginile imi cer socoteala ca acestea sa aiba un final.






 De obicei desenez cu un liner negru, creioane sau pixuri colorate. Mai sunt momente cand las pagini goale intre desene pentru a putea reveni si picta.