luni, 16 ianuarie 2023

Despre stil - Oana Alexandra

 

Enter
Alexandra

Până în anul 2013 eram focusată mai mult pe desene făcute în peniță după care am început să fiu atrasă de
culoare.
(Lucrarea de mai jos este realizată în anul 2 de facultate, coordonator fiind dl. Nicolae Alexi.)





Mă fascina mult suprarealismul după care am simțit nevoia să mă întorc la clasicul creion.




Mă simțeam în zona mea de confort desenând în creion și o perioadă de 3 ani nu am renunțat sâ mâ exprim folosind această tehnică.
Din când în când reveneam la penita și tuș, tehnica care încă îmi plăcea datorită fineței liniilor prin care obțineam diferite structuri.

În primul an de master, am ales-o pe doamna Stela Lie care m-a îndrumat și m-a încurajat să nu renunț la tehnica creionului care părea că mă reprezintă cel mai bine. Atașez lucrări din această perioadă:





Cred că nevoia de a experimenta ajunge la un moment dat în punctul culminant, după care îți găsești linia directoare și te exprimi în tehnica care simți că te reprezintă. De 3 ani sunt atașată de acuarela și guașă. Am renunțat la stilul naiv în creion prin care exprimăm sobrietatea oamenilor din jurul nostru. Oamenii sunt interesanți, fascinanți, însă acum m-am oprit asupra frumuseții naturii care este atât de colorată și plină de frumusețe încât trebuie transmisă privitorului. Trăim într-o societate prea haotică, mereu pe fugă în care oamenii nu își mai fac timp să observe frumusețea naturii și uneori nici chiar să își exprime sentimentele. Din acest considerent vă prezint ilustrațiile realizate pe această temă:











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu